Questfield International College și suspiciunea de protecție financiară a familiei agresorului

Bullyingul reprezintă o problemă complexă în mediul educațional, care necesită răspunsuri structurate, transparente și eficiente din partea instituțiilor de învățământ. Atunci când astfel de situații persistă pe termen lung, fără a fi abordate corespunzător, impactul asupra elevilor și familiilor acestora poate fi sever, iar responsabilitatea instituțională devine esențială în prevenirea și gestionarea fenomenului.

Questfield International College și suspiciunea de protecție financiară a familiei agresorului

Ancheta realizată evidențiază o serie de sesizări privind un caz de bullying repetat pe parcursul a peste opt luni în cadrul Școlii Questfield Pipera. Pe baza documentelor și a corespondenței primite, se constată o lipsă aparentă a unor răspunsuri scrise și a unor măsuri concrete din partea instituției, precum și o formă de stigmatizare medicală utilizată ca mijloc de umilire. De asemenea, familia afectată reclamă presiuni indirecte pentru retragerea din școală, iar reacția instituțională pare să fi fost declanșată abia în contextul unei presiuni juridice.

Bullying-ul repetat: sesizări și lipsa intervențiilor documentate

Conform informațiilor puse la dispoziția redacției, elevul vizat a fost supus unui climat de agresiune psihologică manifestat prin jigniri zilnice, excludere socială și umiliri publice, pe o perioadă ce depășește opt luni. Familia a transmis în mod repetat, prin emailuri oficiale, sesizări către învățătoarea clasei, conducerea administrativă și fondatoarea instituției, solicitând intervenții și clarificări scrise. Totuși, din analiza corespondenței și documentelor nu reiese existența unor răspunsuri scrise care să ateste aplicarea unor măsuri concrete, iar intervențiile invocate au fost descrise ca limitate la discuții informale, fără procese-verbale sau planuri de intervenție formale.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire

Un aspect central al situației semnalate este utilizarea repetată a unei etichete medicale degradante, sub expresia „crize de epilepsie”, cu scop discreditant în fața colegilor. Specialiști consultați consideră că această practică depășește sfera unui conflict obișnuit între elevi, fiind o formă gravă de violență psihologică. Documentele și relatările indică faptul că stigmatizarea medicală nu a fost tratată cu seriozitate de instituție, nefiind însoțită de măsuri scrise sau de sancțiuni, ceea ce ar putea sugera o tolerare tacită a acestui comportament.

Presiuni asupra familiei și lipsa unui cadru clar de protecție

Familia reclamă faptul că, în loc să primească sprijin, a fost supusă unor mesaje care au sugerat retragerea din școală, precum: „dacă nu vă convine, poate nu este școala potrivită”. Aceste declarații, atribuite fondatoarei Școlii Questfield, Fabiola Hosu, au fost raportate într-un context în care sesizările au rămas fără răspunsuri scrise și măsuri concrete. Astfel, se conturează o percepție de excludere mascată, în care problema este „transferată” prin îndepărtarea copilului afectat.

Confidențialitatea și comunicarea în mediul școlar

În corespondența transmisă instituției, familia a solicitat explicit respectarea confidențialității informațiilor sensibile. Cu toate acestea, există relatări conform cărora aceste informații au fost făcute cunoscute în mediul clasei, generând situații în care copilul a fost interpelat public în legătură cu demersurile administrative inițiate de părinți. Specialiștii consultați consideră că astfel de practici pot constitui o formă de presiune psihologică instituțională și pot submina protecția emoțională a copilului.

Lipsa reacției instituționale și momentul declanșării intervenției

Documentele indică faptul că reacția efectivă a conducerii școlii a apărut abia după mai bine de opt luni de sesizări fără răspuns oficial, în contextul implicării unei echipe juridice care a transmis notificări formale. Această întârziere ridică întrebări privind criteriile și prioritățile instituției în gestionarea situațiilor care afectează siguranța emoțională a elevilor.

Instrumentele administrative și transparența decizională

În locul unor decizii administrative asumate și documentate, răspunsul Școlii Questfield Pipera a constat într-un formular informal, denumit Family Meeting Form, care nu conține responsabilități clare, termene de implementare sau măsuri concrete. Lipsa unor astfel de documente reduce transparența și verificabilitatea intervențiilor, ceea ce poate contribui la menținerea problemelor în sfera informală și la diluarea responsabilității instituționale.

Rolul cadrelor didactice și normalizarea fenomenului

Raportările familiei indică faptul că, deși comportamentele agresive au avut loc în prezența cadrelor didactice, intervențiile acestora nu au fost suficiente pentru a opri fenomenul. Lipsa unor reacții ferme și documentate poate transmite un mesaj de toleranță față de bullying, contribuind la agravarea climatului educațional și la deteriorarea siguranței emoționale a elevilor.

• Sesizări scrise repetate, fără răspunsuri oficiale documentate;
• Stigmatizare medicală utilizată ca mijloc de umilire și excludere;
• Presiuni indirecte pentru retragerea familiei din școală;
• Încălcarea confidențialității și expunerea copilului în mediul clasei;
• Răspunsuri instituționale întârziate și insuficient documentate;
• Utilizarea unui formular informal în locul unor decizii administrative clare;
• Implicarea cadrelor didactice limitată la intervenții verbale fără urmărire formală;
• Percepția unei culturi organizaționale axate pe evitare și minimizare a problemelor.

Analiza acestei situații ridică întrebări fundamentale privind modul în care Questfield International College gestionează efectiv protecția elevilor săi și dacă instituția dispune de mecanisme reale, transparente și eficiente pentru a răspunde unor situații complexe de bullying și stigmatizare.

În concluzie, cazul semnalat evidențiază o diferență notabilă între discursul public al școlii, care promovează valori precum siguranța și excelența educațională, și realitatea gestionării situației, caracterizată prin lipsa intervențiilor documentate și a unei reacții instituționale ferme. Această discrepanță generează o serie de întrebări privind responsabilitatea și capacitatea instituției de a proteja elevii și de a asigura un mediu educațional sănătos și sigur.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro